joi, 18 martie 2010

Amputare

Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Asa zicea Marin Sorescu. Eu il parafrazez si zic: politicienilor nostrii li s-a amputat inima, fruntea si mana. Altfel nu ar puteau fi atat de insensibili, ar mai gandi din cand in cand si poate chiar ar munci. Dar, atunci nu ar mai fi politicieni.

vineri, 19 februarie 2010

Provinciala

La 8 ajunsese in Bucuresti. Nu-i placea aici. Poate pentru ca se simtea provinciala sau poate pentru ca totul i se parea artificial si rece.

S-a dus la facultate sa duca un proiect si apoi a inceput sa se plimbe pe strazi.

Venise primavara, dar asta nu se vedea decat la cate un colt de strada unde tigancile vindeau flori. In rest, aceeasi atmosfera imbacsita. Omenii mergeau grabiti, ca de obicei. Nu simteau primavara. Ar fi vrut sa se intorca repede acasa dar nu era nici un tren pana dupa amiaza.

- Laura!

- A, Mihai!

Mihai era un coleg de facultate dragut si retras un pic. Mai putin bucurestean decat ceilalti.

- Unde mergi?

- Aiurea. Pierd timpul pana vine trenul.

- Hai pana la mine sa bei o cafea.

- Nu stiu... Stai departe?

- Nu foarte.

- Ok. Sa mergem.

- Pari pierduta si un pic cam trista.

- Asa sunt eu cand ajung aici.

- Nu-ti place?

- Nu. Tanjesc dupa spatii deschise.

Mergeau in tacere pe niste stradute mici. Peisajul incepuse sa se schimbe. Nu mai era atata praf si parca nici atata graba.

- Unde stai?

- Ai sa vezi.

Era multa liniste pe unde mergeau. Se simtea ca acasa, cumva. Nu era omul careia sa-i placa ritmul alert al unei vieti traite numai intre ziduri si masini. Era dintr-un oras mic de provincie si ii placea acolo. Ritmul era altul, viata parea mai simpla si mai plina de sens. Nu era ambitioasa. Nu vroia sa aiba un salariul mare intr-un oras mare. Nu vroia sa uite de sine in mijlocul unui oras acaparator in care uita cine e si ce vrea. Nici Mihai nu parea sa se plieze peisajului aglomerat. Poate ca nici el nu-si gasea locul aici.

- Am ajuns!

- Aici stai?

Era o casa mica, batraneasca, cu o curte frumoasa si plina de flori. Parca nu apartinea orasului asa cum il stia ea. Era ca venita din alte vremuri.

- Vrei cafea sau ceai?

- Cafea. Mersi!

- Poti sa te duci in gradina pana fac cafeaua.

Laura o lua pe o potecuta, pe langa casa si gradina i se dezvalui deodata, suprinzatoare. Pomi infloriti, iarba verde si moale… si … un leagan. Mirosea asa de bine! A verde crud amestecat cu un dulce dat de pomii infloriti. Se aseza in leagan. Si era bine!

- E gata cafeaua. Ti-am adus si un pic de placinta. Sper sa-ti placa. E facuta de bunica.

- Bunica ta mai face placinte?

- Da… E convinsa ca nimeni nu poate face o placinta mai buna ca a ei. Face si paine cateodata.

- E frumos la tine aici….

- Iti place? Si mie imi place. Nu as sta nicaieri in alta parte… La ce ora ai trenul?

- La 13.30.

- Iti place placinta?

- Foarte buna. E cu scortisoara. Scortisoara imi aduce aminte de iernile cand eram copil…Cred ca e timpul sa plec. Multumesc. Mi-a facut bine sa stau aici.

- Ma bucur. Te conduc.

Cand urca in tren Laura se gandea ca a avut o supriza placuta. Venise primavara si in Bucuresti. In unele colturi. Dar tot nu-i placea orasul….

miercuri, 17 februarie 2010

Fumez

1) Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor.
(2) Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor.
(3) Angajatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca, pentru crearea conditiilor de preintampinare a incendiilor, precum si pentru evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent

(art.177, Codul Muncii)

Fumez. Asta e! E optiunea mea. Problema nu este ca fumez ci faptul ca angajatorul considera ca trebuie sa fac asta afara, in tufisuri, langa o cutie de lemn.De ce? Probabil dintr-un dispret profund fata de angajat.

Sunt geamurile sparte la birou? Nu sunt bani si nici nu avem timp. Curge apa prin tavan si stati cu ligheane in mijlocul incaperii? Asta e. Daca nu va convine puteti pleca in alta parte. Nu functioneaza incalzirea? Luati-va haine mai groase. Lumina e insuficienta? Chinuiti-va asa ca nu avem acum timp de inlocuit becuri. In viitorul foarte apropiat va ridica dispretuitor din umeri si daca n-o sa functioneze toaleta.

Pentru ce a fost emis codul muncii? Sa se afle unii in treaba, banuiesc.

Am sa propun si eu o lege prin care cei care injura si tipa in timpul programului sa o faca afara, in tufisuri, ca pe mine ma deranjeza.

duminică, 7 februarie 2010

Unde?

M-am intrebat de multe ori unde pleaca fetitele mici, cu codite si ochi stralucitori.
Nu le regasesc nici in ochii adolescentelor si nici in cei al femeilor mature....

vineri, 23 octombrie 2009

Valoare

Unii dintre noi, poate chiar cei multi, confundam propria valoare cu realizarile vizibile. De aici si reversul: daca nu avem un succes vizibil intr-un domeniu ne simtim fara valoare. Si incercam s-o obtinem.

marți, 6 octombrie 2009

Planuri

A planifica sau a nu planifica. Simt nevoia de un plan pentru ca simt nevoia de o directie. Uneori planul ma incomodeaza. Mi se pare un instrument prea rigid ca sa mai lase loc la bucurie.

joi, 27 august 2009

Trebuie

Suntem guvernati de "trebuie". Spus de noi sau de altii. Mai apare si cate un "vreau" din cand in cand. Pe care il spunem, dar nu-l bagam in seama.